Relatia dintre mine si Daft Punk nu a fost cea mai buna de-a
lungul timpului.Eu,in calitate de mediocru metalist si iubitor de diversitate
si solouri de chitara,nu am putut sa suport stilul catchy dar foarte enervant de muzica electronica pe care l-au abordat Daft Punk.Nu am sa intru in detalii,dar pentru curiosii fara ocupatie,toate motivele antipatiei mele pentru cei doi bajeti din Franta se afla rezumate in melodia Technologic.
Random Access Memories este insa un album de funk(sau disco sau oricum vreti sa numiti muzica ritmata si dansabila cu octave frecate intr-una la chitara) si spre surprinderea mea este foarte misto si destul de atipic celor care l-au creat.
Facut ca un tribut adus muzicii anilor '70 si '80,albumul are un vibe foarte uman,foarte organic in ciuda comnponentei electronice inca existente.Deasemenea,din cauza acestei componente de muzica electronica,albumul e destul de divers (caracteristica de care muzica funk nu s-a bucurat intotdeauna :) ) alternand intre melodii cu instrumentatie ca atare si melodii cu sampling.Productia bineinteles foarte buna.
In afara de Get Lucky,mi-au placut personal chestiile astea :
Lose yourself to dance
Give life back to music
As putea sa fiu carcotas si sa mentionez ca cele mai bune melodii sunt probabil cele cu colaboratori dar nu am sa o fac pentru ca pana la urma ideea probabil ca a pornit de la DP.Aici trebuie sa mentionez melodia "Giorgio by Moroder" care contine un monolog foarte dragut al lui Giorgio Moroder despre muzica si despre cariera lui,ceea ce mi s-a parut unul din punctele mai inalte ale albumului din punct de vedere conceptual.Prestatia lui Pharrell Williams (care pana de curand canta cu fratele Snoop despre minunile proxenetismului) foarte buna.De Nile Rodgers nu e nevoie sa zic nimic,de vreme ce mare parte din vibeul mentionat mai sus vine de la el.
Nu prea mai am ce sa zic avand in vedere ca nu prea e nimic de criticat.Albumul e foarte bun si ar trebui ascultat integral indiferent de genul de muzica preferat,avand in vedere calitatea raportata la faptul ca e cat se poate de mainstream.Multi critici au zis ca da viata muzicii si ca e revolutionar and shit si cred ca aici ambitiosul RAM se loveste de realitate.
Realitatea in ceea ce priveste muzica e pur si simplu prea cruda ca un album ca Random Access Memories sa o schimbe.Realitatea este una in care muzica s-a vulgarizat pana la penibil si a ajuns la stadiul de background noise pentru cluburi,in care subiectul cel mai abordat s-a mutat incet de la iubire la buci si la starea materiala a interpretului.Mesajul a devenit complet optional,la fel ca si instrumentatia,aportul artistului la crearea melodiei si gramatica din versuri.Videoclipurile cu bunaciuni si referintele la buci sunt insa 100% obligatorii.Singurul lucru pe care l-a promovat muzica in ultimul an este purtarea de sepci patratoase.
Simpla existenta a melodiilor de genul asta nu ar fi o problema in sine.Problema in sine e ca oamenii le asculta si deci incurajeaza continuarea producerii de rahat.Oamenii continua sa asculte Lil Wayne si Soulja Boy desi melodiile lor sunt exclusiv despre placerile statutului de negru stereotip si despre cum o sa faca sex cu toate femeile in viata inclusiv prietenele ascultatorilor.Intr-o lume in care asa ceva se intampla,Daft Punk isi fac sperante desarte ca pot schimba ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu