Am fost si eu la niste filme si m-am gandit sa dau putin din taste. Contine spoilere dar avand in vedere filmele, nu e mare tragedie.
Transformers : Age of Extinction este a saptesprezecea iteratie a seriei de filme neo-noir cu inspiratie existentiala Transformers. Inca din primele minute, Age of Extinction se identifica drept un film eminamente tridimensional. Poate ambiguitatea acestui termen ar putea provoca confuzie in randul eruditilor mei cititori.Exista o serie de factori care determina utilizarea acestei nomenclaturi. In primul rand avem firul narativ. Regizorul Michael Bay construieste o alegorie pe subiectul artistului neinteles prin intermediul unor roboti umanoizi. Modul in care acestia sunt vanati de oameni dupa ce contribuie la stoparea eradicarii sistematice a rasei umane este reprezentativ pentru batjocura pe care o primeste in perioada contemporana clasa intelectuala. Multe din scene, desi aparent absurde si puerile, isi vadesc adevarata semnificatie celui care are ochi sa vada mai presus de aparente. Sectiunea din film in care transformerii gasesc dinozauri roboti si ii folosesc pe post de mijloace de transport reprezinta intoarcerea la origini, la starea de non-fiinta. Acest motiv al primordialitatii este folosit si in confruntarea finala, in care Optimus se lupta cu un personaj negativ relativ necunoscut canon-ului Transformers care prezinta un nivel de unidimensionalitate la fel de scazut ca si celelalte personaje complet neunidimensionale. Adevaratul personaj negativ, Megatron, scapa, metaforizand astfel un nou inceput al existentei.
Daca mi se permite sa revin succint la lipsa completa si absoluta de unidimensionalitate a personajelor, Michael Bay reuseste sa ascunda acest fapt in spatele unor laitmotive personalizate. Avem tatal nerezonabil, politistul nerezonabil, generalul nerezonabil, presedintele nerezonabil, liderul corporatist nerezonabil, vanatorul de recompense nerezonabil si prietenul sec. Adevaratele semnificatii filosofice ale acestor personaje le voi lasa eruditilor mei cititori catre deslusire.
Din punct de vedere vizual, Michael Bay opteaza pentru un stil mai subtil fata de ultimele saisprezece iteratii, reducand semnificativ numar de explozii pe minut la 267.
La capitolul concluzii s-ar putea elabora la infinit asupra influentei pe care aceasta capodopera o va avea multe generatii de acum pentru cinematografie. Eu insa ma voi rezuma la a afirma ca Transformers : Age of Extinction este un succes rasunator, un exemplu fin de cinematografie si o aditie necesara oricarui colectionar de filme bune.
Not.
Guardians of the Galaxy este doar unul din cele 14 filme cu super eroi aparute in ultimii 4 ani si printre punctele comune pe care GotG le are cu acestea putem mentiona absolut totul. Dinte aceste 14 filme, gasesc ca GotG seamana cel mai mult cu Avengers. Povestea ar trebui teoretic sa fie foarte epica dar e rezumata in mod foarte penibil in doua ore Personajele ar trebui teoretic sa fie foarte badass dar urmeaza aceleasi stereotipuri : Star Lord si Iron Man sunt bajetii caterincosi, Groot si Hulk sunt chestiile mari si puternice, Drax si Thor sunt strainii care nu prea inteleg ce se petrece, Gamora si Black Widow sunt tipele cu tate mari si Ronan si Loki sunt personajele negative neconvingatoare cu bete lungi. Ce salveaza acest film este pe alocuri umorul, care nu se integreaza in film la fel de oribil ca in Avengers si vine cu niste poante destul de haioase.
Desi e amuzant, Guardians of the Galaxy nu reuseste sa treaca de statutul de film de exploatare a succesului pe care l-a avut Dark Knight si desi e posibil sa ma fi zis asta, am sa o zic din nou. Practic, Dark Knight a fost primul film modern cu super-eroi care a avut un succes foarte mare atat ca incasari cat si ca reviewuri. Dupa aparitia lui, a inceput sa curga cu filme de rahat cu super eroi la care oamenii s-au dus, stiind ca de la DK incoace, filmele cu super eroi sunt mature si edgy. Diferenta este ca Dark Knight ar fi fost un film bun chiar daca nu ar fi fost un film cu Batman. Guardians of the Galaxy in schimb, daca nu ar fi fost un film Marvel si sa zicem ar fi avut un alt setting ar fi fost complet ignorat si n-ar mai fi fost generatorul de hype care este acum.
Sin City : A Dame to Kill For, ca si primul Sin City, are o calitate ciudata care il face foarte interesant de analizat si discutat. Practic, se pot aduce argumente pentru care filmul este foarte bun sau pentru care filmul este foarte prost si toate ar fi la fel de solide si valide si de aici pot porni tot felul de discutii filosofice despre ce ar trebui sa fie un film si ce face un film sa fie bun. Plotul din Sin City este foarte previzibil si toate firele narative au ca personaje principale niste anti-eroi de o moralitate foarte dubioasa si niste antagonisti foarte antipatici. Un lucru care imi place la ce se intampla in Sin City si care, surprinzator, se intampla foarte rar in filmele moderne, este stilul foarte direct al povestilor. Nimeni nu are dileme morale, scenele nasoale sunt prezentate cat se poate de necenzurat, intriga e de obicei razbunarea, la sfarsit personajele negative mor in moduri foarte satisfacatoare pentru justitiarul din tine si doamne ajuta, nu se foloseste cliseul ala de rahat cu neintelegerea. Cum am zis, personajele sunt oarecum unidimensionale dar actingul este destul de bun. In A Dame to Kill For actorii mi s-au parut ceva mai slabuti decat in primul, Josh Brolin mi se pare foarte sec, dupa Eva Green nu mor si noul Manute n-a fost asa de badass ca cel interpretat de Michael Clarke Duncan.
Ce are Sin City special este estetica si este practic un film de efecte. Diferenta dintre Sin City si un gunoi ca Age of Extinction este ca Sin City foloseste efectele ca sa creeze ceva special si original si care se potriveste cu tonalitatea filmului. S-ar putea spune ca monocromul se potriveste cu stilul direct de care vorbeam mai sus si cu contrastul foarte mare dintre protagonisti si antagonisti iar culorile sunt folosite atunci cand exista emotii foarte puternice dar s-ar putea sa fie o analiza prea amanuntita si sa nu fie cazul de asa ceva.
Anyway, fata de primul, A Dame to Kill For e putin mai slab dar e inca enjoyable si stilul se pastreaza intact.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu